S-au inflamat ultrașii lui Dinamo! Mesajul postat pe pagina PCH după ce liderii peluzei au mers la biroul lui Eugen Voicu! „Acum cu cine se mai pozează cei care conduc clubul?”. FOTO

S-au inflamat ultrașii lui Dinamo! Mesajul postat pe pagina PCH după ce liderii peluzei au mers la biroul lui Eugen Voicu! „Acum cu cine se mai pozează cei care conduc clubul?”. FOTO
  • Publicat:

„Cine răspunde pentru starea clubului la Dinamo?”. Acesta a fost mesajul arborat luni, pe contul Peluza Cătălin Hîldan, la adresa conducerii. Săptămâna trecută, un desant format din liderii peluzei și condus de Elyass Bucurică a mers la biroul lui Eugen Voicu pentru a discuta situația echipei.

Ultrașii lui Dinamo, mesaj pentru conducerea „câinilor”: „Cine răspunde?”

ProSport a prezentat, în exclusivitate, miercurea trecută, imagini cu ultrașii dinamoviști, liderii Peluzei Cătălin Hîldan care, în frunte cu Elyass Bucurică, șeful PCH și președintele asociației care deține acțiuni în SC Dinamo 1948 SA, intrau în clădirea în care se află biroul lui Eugen Voicu, președintele Consiliului de Administrație Red&White 2022 Management. RWM este acționarul majoritar al clubului, iar Voicu deține cea mai mare cotă din această societate, puțin peste 40%.

Acțiunea venea într-un moment în care Andrei Nicolescu, omul cu semnătura la Dinamo, din postura de administrator special al SC Dinamo 1948 SA, nu se afla în țară, acesta fiind plecat în Turcia, alături de echipă.

În toiul discuției cu Voicu, fanii au întrebat și de activitatea lui Andrei Nicolescu, colegul din RWM i-a luat apărarea și a dat asigurări că situația la club se află sub control, vor fi aduși jucători, iar financiar lucrurile sunt stabile. „A fost o discuție constructivă”, a transmis șeful de la Certinvest pentru ProSport, în urma întâlnirii cu ultrașii conduși de Elyass Bucurică.

Andrei Nicolescu: „Pentru măsurile din această iarnă, eu sunt răspunzător”

Luni, însă, în urma „discuției constructive”, pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan, principala platformă de comunicare oficială a peluzei, conducerea „câinilor” a fost, după mult timp, atenționată cu un mesaj sugestiv. „Cine răspunde pentru starea clubului la Dinamo?”. În răvașul postării, la secțiunea de comentarii, PCH a continuat: „În vară se pozau toți cu toți, erau victorioși. Acum cu cine se mai pozează cei care conduc clubul?”.

La ce fac referire ultrașii? La cadrele festive care au avut loc după ce echipa a promovat, atunci când conducerea lui Dinamo poza în rama unității.

În urmă cu o lună, după ce Ovidiu Burcă a plătit cu postul și Gabi Glăvan, directorul sportiv era cu bagajele la ușă, ulterior și-a prezentat demisia, Andrei Nicolescu a răspuns în legătură cu întrebarea care stă acum agățată pe pagina Peluzei Cătălin Hîldan. „Cine răspunde pentru starea clubului la Dinamo?”.

„Pentru măsurile din această iarnă, nu numai că sunt 100% responsabil, dar o să mă consider și 100% vinovat. Am mandatul pe masa acționarilor” – Andrei Nicolescu, administrator special SC Dinamo 1948 SA, în cadrul emisiunii EXCLUSIV DINAMO, la jumătatea lunii decembrie.

PCH a răbdat până la meciul cu Universitatea Cluj

Peluza Cătălin Hîldan, galerie care este recunoscută pentru acțiunile dure împotriva foștilor acționari de la Dinamo, a avut o atitudine răbdătoare față de noii șefi ai clubului, cei care au preluat, în februarie 2023, pachetul majoritar de acțiuni de la firma Lotus (Dorin Șerdean).

Tot atunci, APCH, acționar în cadrul SC Dinamo 1948 SA, a cedat 8% din cele 20,06% din acțiuni către RWM. Chiar dacă echipa a avut evoluții foarte slabe în Superliga, PCH nu a reacționat la adresa jucătorilor, antrenorului și conducerii, prima „explozie” din partea peluzei venind târziu, la meciul cu Universitatea Cluj de pe teren propriu.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×